Fuego a fost unul dintre artiştii care au păşit pe scenă alături de Stela Popescu şi unul din prietenii apropiaţi ai acesteia. Cântăreţul a mărturisit, într-un mesaj emoţionant de rămas-bun, că pregătea împreună cu Stela, spectacolul de Crăciun!
”E greu! Mi-e greu! Am pierdut un mentor, un prieten, o mare actrita!
Dificil! Toate cuvintele nobile le merita doamna STELA POPESCU! Pregăteam împreuna un moment special pentru scena Teatrului National, acolo unde avea sa fie invitata mea in spectacolul din luna decembrie! Ştiu ca viaţa nu întreabă, dar se împuţinează oamenii colosali ai acestei tari şi rămânem vitregiti, goi, uitaţi de simboluri!
Stela Popescu a slujit scena, peste 60 de ani, cu dăruirea unui suflet basarabean! A fost şi va fi iubita şi merita toate aprecierile pentru cariera-i complexa!
Sunt onorat ca am fost unul dintre cei mulţi care s-au bucurat de privilegiul de a o cunoaşte dincolo de scena, oferindu-mi fericirea de a fi printre prietenii apropiaţi ai ultimei perioade!
In imaginea de mai jos e aşa cum era de obicei, toată un zâmbet, la mine la emisiune, unde a primit trofeul ARTA PENTRU ETERNITATE, fiind aniversata pentru întreaga cariera artistica!
Azi pică in tristete revista românească, cortina descoperind imaginea acestei actrite imense in rândul clasicilor! Rămâi cu bine, doamna Stela Popescu!”